Site-ul Resinex foloseste cookies si tehnologii similare pentru a intelege mai bine ce produse va sunt de interes, astfel incat sa va oferim informatiile detaliate de care aveti nevoie. Folosind site-ul Resinex, sunteti de acord cu utilizarea cookie-urilor. Aflati mai multe despre cookies si cum sa le gestionati

PPS – Sulfura de polifenilen

PPS, sulfura de polifenilen, este un material termoplastic de înaltă performanță, semicristalin, cu proprietăți mecanice (rezistență mecanică, la fluaj și rigiditate) extrem de bune, proprietăți termice superioare și rezistență chimică. Datorită acestor proprietăți, PPS-ul poate fi folosit de multe ori ca alternativă față de metale și termorigide.

PPS (sulfura de polifenilen) este deobicei disponibilă în mai multe variante: neranforsate, cu fibră de sticlă (30-40%) sau ranforsate cu fibră de sticlă împreună cu minerale (până la maxim 65%).

Proprietățile principale ale PPS (sulfura de polifenilen):

  • Temperatura de lucru în regim continuu de până la 240°C
  • Rezistența la temperaturi de până la 270°C pe un interval scurt de timp
  • Proprietăți ignifuge intrinseci
  • Rezistență chimică foarte ridicată (insolubilă în toți solvenții cunoscuți la temperaturi sub 200°C)
  • Absorbția foarte redusă a apei
  • Rezistenţă foarte ridicată la fluaj, chiar și la temperaturi înalte

Testele de rezistenței la fluaj arată comportamentul unui material supus la un stres pe termen lung în diferite condiții (ex. temperaturi ridicate) și ajută la selectarea celui mai bun produs pentru piesele supuse unui stres prelungit. PPS (sulfura de polifenilen) conferă rezistență foarte ridicată la fluaj, chiar și la temperaturi înalte, și din acest motiv PPS-ul este o alegere potrivită pentru multe aplicații cu exigențe foarte ridicate.

Sulfura de polifenilen este unul din materialele termoplastice cu cea mai mare rezistență la temperatură. Unele tipuri ranforsate de PPS ating un nivel de HDT (temperatura de deformare la căldură) de 270°C.

PPS (sulfura de polifenilen) este un polimer ingnifugat prin natura sa. Acest lucru înseamnă ca PPS-ul are clasa de ignifugare V0 conform UL 94, iar unele tipuri ating chiar și 5VA, fără sa fie necesară utilizarea vreunui agent de ignifugare.

Cele mai importante aplicații ale PPS-ului sunt:

  • Componente electrice și electronice
    • Prize
    • Bobine
    • Conectori
    • Relee
    • Întrerupătoare
  • Piese pentru industria auto
    • Pompe
    • Valve
    • Piese pentru sisteme de răcire
    • Garnituri
    • Componente pentru sistemul de alimentare cu carburant
  • Componente pentru unelte electrice
  • Dispozitive chirurgicale
  • Piese care intră în contact cu apa potabilă (materiale avizate conform NSF și KTW)